Cauți un partener de drum lung? Suntem soluția potrivită!
Am început acest business în anul 2011, prin convertirea unei mici spălătorii de textile din Timișoara într-o spălătorie industrială, gata să preia cantități mari de rufe de la clienți precum hoteluri, restaurante, centre spa și altele. Ca investitori, am împărtășit același obiectiv – ne-am luat angajamentul să oferim cele mai bune servicii de spălătorie și curățătorie pentru clienții noștri casnici sau industriali.
Acest obiectiv se menține în picioare chiar și astăzi, astfel că BriteClean, sub același management, a înregistrat o creștere exponențială, devenind lider pe piața de profil din județul Timiș. În prezent suntem reponsabili pentru rufele impecabile a sute de clienți precum hoteluri, restaurante, centre spa, săli de sport, spitale, laboratoare, centre de bătrâni, fabrici și corporații. De asemenea, suntem mândri de faptul că am reușit să devenim cel mai mare angajator de profil din zona de vest a României.
Reușitele noastre se datorează în primul rând modelului de business susținut prin implementarea celor mai noi tehnologii și tehnici de curățare, precum și prin utilizarea detergenților EcoLab care asigură spălare optimă fără agenți chimici și fără impact negativ asupra mediului. Certificarea ISO9001 atestă angajamentul nostru în ceea ce privește managementul calității.
Zi de zi, livrăm clienților noștri ceea ce alte companii nu reușesc – un standard înalt de calitate la cele mai competitive prețuri de pe piață.
Devin-o și tu partenerul nostru!